Luni, 20 Noiembrie 2017
EUMM Georgia PDF Imprimare Email

Misiunea civilă de monitorizare a UE în Georgia (EUMM Georgia) are ca scop principal observarea situaţiei din teren, în urma războiului din vara anului 2008 din Georgia. EUMM Georgia este o misiune autonomă, complexă din perspectiva caracterului eterogen al specializării personalului. Necesitatea unei operaţionalizări rapide, care să asigure o prezenţă în teatru într-un orizont temporal redus, a condus la derularea, de o manieră etapizată, a acestei misiuni. Prin desfăşurarea misiunii EUMM Georgia, Uniunea Europeană dovedeşte interesul activ pentru vecinătatea sa estică şi importanţa UE ca actor internaţional în domeniul securităţii.

Misiunea UE de monitorizare civilă în Georgia a fost lansată ca urmare a Acordului de încetare a focului în şase puncte încheiat la 12 august 2008 şi a înţelegerii de la 8 septembrie 2008 dintre părţile în conflict cu privire la măsurile de punere în aplicare a acordului, ambele mediate de UE. Decizia politică a fost luată la Consiliul European de la 1 septembrie 2008, unde a fost exprimată disponibilitatea de a participa la soluţionarea pe cale paşnică a conflictului din Georgia inclusiv prin intermediul unei prezenţe pe teren. Baza legală a lansării o constituie Acţiunea comună 2008/736/CFSP din 15 septembrie 2008, amendată ulterior prin Acţiunea comună 2008/759/CFSP din 25 septembrie. EUMM Georgia se desfăşoară în cadrul instituţional oferit de politica europeană de securitate şi apărare (PESA), instrumentul operaţional al politicii externe şi de securitate comune a UE.

La data de 31 ianuarie 2009, etapa iniţială a luat sfârşit, fiind urmată de cea de-a doua etapă care a presupus un plan de reconfigurare a misiunii prin care s-a realizat o organizare bazată pe principiul multinaţionalităţii, prin înlocuirea contingentelor naţionale cu unele de tip mixt. În acest sens, s-a urmărit specializarea echipelor de patrulare pe 3 problematici: strămutaţi intern şi chestiuni umanitare; poliţie, justiţie şi drepturile omului; armată.

În cadrul sesiunii Relaţii Externe a CAGRE din 27 iulie 2009, miniştrii de externe ai UE au abordat subiectul funcţionării efective a Misiunii de Monitorizare UE în Georgia, mandatul acesteia fiind prelungit până în septembrie 2010.

În cadrul Misiunii UE de monitorizare în Georgia (EUMM Georgia) România are o contribuţie importantă, a cincea în termeni de personal (20 persoane). Echipa României este condusă de Alina Doroftei, diplomat în cadrul MAE. România este direct interesată de stabilizarea regiunii Mării Negre, aceasta fiind una dintre priorităţile noastre de politică externă, iar prin participarea eficientă la EUMM Georgia, România se dovedeşte a fi un actor responsabil în această regiune.

 

Dim lights Embed Embed this video on your site

 

http://www.mae.ro/node/2001

 

EUMM Georgia - Unitatea română

 

    Echipa română
  • 4 reprezentanţi ai MAE,
  • 9 ai MAI,
  • 5 ai MApN,
  • 1 reprezentant al Ministerului Public,
  • 1 reprezentant al societăţii civile (Fundaţia Naţională pentru Românii de Pretutindeni),
  • 1 ofiţer de legătură român la Bruxelles.

Ca număr de oameni, echipa de monitori români este a cincea dintre cele 26 de echipe naţionale, trimise de state membre UE în Georgia.

 

    Expertiza participanţilor

Membrii unităţii României acoperă diverse domenii relevante pentru EUMM: politică, drepturile omului, relaţia cu societatea civilă, militară, ordine şi siguranţă, comunicaţii, operaţii.

Membrii unităţii au deja experienţe anterioare în misiuni internaţionale precum cele din Kosovo, Bosnia, Fâşia Gaza sau Irak.

 

    Organizare

În urma reorganizării misiunii, 6 monitori români îşi desfăşoară activitatea în cadrul Comandamentului Central, 8 activează în Biroul regional Gori, 5 în Biroul regional Mtskheta şi un monitor în Biroul regional Zugdidi.

În perioada 1 februarie 2009 – 30 mai 2009, România, prin intermediul şefului echipei româneşti din Georgia din acea perioadă, Filon Morar, a deţinut funcţia de adjunct al şefului Biroului Regional Tbilisi (Mtskheta).

 

    Conducerea echipei româneşti din cadrul EUMM în Georgia

În prezent, conducerea echipei româneşti a fost preluată de Alina Doroftei, diplomat în cadrul MAE. Anterior, începând cu 1 octombrie 2008, echipa românească din cadrul Misiunii de Monitorizare a Uniunii Europene în Georgia (EUMM) a fost condusă de diplomatul Filon Morar.

 

    Cronologie – trimiterea unei unităţi române în EUMM Georgia

 

15 septembrie 2008

Ministrul afacerilor externe Lazăr Comănescu anunţă, în cadrul reuniunii plenare a CAGRE, intenţia României de a participa cu o unitate de 20 de membri în cadrul misiunii civile PESA de monitorizare1.

17 septembrie 2008

Decizie CSAT privind trimiterea unităţii

18 septembrie 2008

Adoptarea HG 1130 - Baza juridica a constituirii echipei RO din EUMM in Georgia. Fixeaza cadrul general al misiunii

23 septembrie 2008    

Plecarea spre Tibilisi a unităţii cu care România va participa la EUMM Georgia2

26 septembrie 2008

Lansarea EUMM în Georgia

1 octombrie 2008

Demararea misiunilor de monitorizare în teren conform prevederilor Acordului din 12 August: Toate cele patru echipe române ies în teren.

4 noiembrie 2008

Patrule EUMM intră pentru prima dată pe teritoriul Abhaziei.

1 februarie 2009

Preluarea, de către şeful echipei româneşti din Georgia, a poziţiei de adjunct al şefului Biroului regional Tbilisi/Mtskheta.

27 iulie 2009

În cadrul reuniunii CAGRE, miniştrii de externe din UE au decis prelungirea mandatului EUMM Georgia cu un an, până la 14 septembrie 2010.