Vineri, 29 Martie 2024
Proiecte FNRP PDF Imprimare Email

PROIECTE REALIZATE IN 2011

 

 

Parteneriat pentru realizarea Şcolii de Cultură şi Afirmare Românească

noiembrie 2011

 

basarabeni_50

 

Prima ediţie a Şcolii de Cultură şi Afirmare Românească, organizată de Platforma Civică Acţiunea 2012 în zilele de 5 şi 6 noiembrie, a adus la Bucureşti 50 de tineri basarabeni. Elevi, studenţi sau activi pe piaţa muncii, în dreapta sau în stânga Prutului, aceştia m-au impresionat prin curiozitatea şi entuziasmul cu care au participat la cursurile din programul Şcolii, în ciuda obstacolelor birocratice întâmpinate înaintea plecării şi a oboselii acumulate pe drumul de la Chişinău spre ,,capitala ţării”, aşa cum au numit ei Bucureştiul.

 

basarabeni_50_Ateneu

 

Participantii, la Ateneul Roman

 

Şi dacă la Chişinău a plouat când o înaltă oficialitate/faţă bisericească de la Est a slujit şi s-a întâlnit şi a hotărât, în urmă cu puţină vreme, la Bucureşti s-a dovedit că ,,omul sfinţeşte locul” şi vremea ţine cu el. Pentru cei 50 de tineri însoţiţi de voluntari ai Acţiunii 2012, Şcoala de Cultură şi Afirmare Românească a debutat cu o plimbare prin centrul oraşului, pentru ca aceştia să se familiarizeze cu principalele repere ale memoriei colective bucureştene: Ateneul Român, Piaţa Revoluţiei (cu ,,Monumentul Revoluţiei Române”, statuia lui Iuliu Maniu, a lui Corneliu Coposu şi monumentul lui Carol I), Calea Victoriei, Centrul Vechi, Palatul Parlamentului şi Parcul Carol.

 

basarabeni_Popescu_Tircomnicu

 

Marius Lulea, Eugen Popescu şi dr. Emil Ţîrcomnicu



Prelegerile din cadrul Şcolii au fost ţinute de preşedintele Fundaţiei pentru Românii de Pretutindeni (FNRP), Eugen Popescu, de dr. Emil Ţîrcomnicu, etnolog, cercetător la Institutul de Etnografie şi Folclor „C. Brăiloiu” al Academiei Române, prof. dr. Radu Baltasiu, director al Centrului European de Studii în Probleme Etnice şi dr. Mihai Nicolae, preşedintele Institutului ,,Fraţii Golescu” pentru relaţii cu românii din străinătate.

 

basarabeni_Baltasiu_Popescu_Nicolae

 

Marius Lulea, dr. Radu Baltasiu, Eugen Popescu şi Mihai Nicolae



Cursanţii au putut opta pentru participarea la unul dintre modulele de management de proiect, de activism social sau pentru ,,Academia Curajului” (training pentru însuşirea tehnicilor de filmare, editare şi difuzare a filmelor, în concordanță cu promovarea şi încurajarea respectării drepturilor omului), în cadrul cărora s-au desfăşurat şi activităţi practice.

 

basarabeni_Eu


La management de proiect cu Daniela Şoroş, vicepresedinte FNRP



Cea mai mare provocare pentru tinerii basarabeni înscrişi la cursurile Şcolii a reprezentat-o un concurs de proiecte, pe care le-au elaborat după modelul prezentat la modulul de management de proiect. Cele mai bune patru proiecte au primit finanţare în valoare de 1000 de euro fiecare, pentru a fi implementate.


Prima ediţie a acestei Şcoli a adus minţi frumoase la Bucureşti, reflectate şi în calitatea ideilor propuse ca proiecte, iar cel mai mult m-a impresionat disponibilitatea şi uşurinţa cu care tineri de aici şi de acolo, adică de acasă, au putut să lucreze, să se informeze şi să se înţeleagă reciproc. De bună seamă că această experienţă se va repeta.


Articol scris de Iulia Modiga, Info Prut, www.infoprut.ro

 

==============================================================

 

Realizarea dezbaterii despre oportunitatea reunirii celor două state româneşti

octombrie 2011


Miercuri 26 octombrie, organizarea Centrului de Geopolitică şi Antropologie Vizuală a Universitatii Bucureşti, Centrului European de Studii in Probleme Etnice al Academiei Române, Fundaţiei Naţionale pentru Românii de Pretutindeni şi Platformei Civice “Acţiunea 2012”, la sala de consiliu a Faculăţtii de Sociologie a Universităţii Bucureşti a avut loc dezbaterea cu tema “Reunirea Basarabiei cu România, o soluţie românească la o problemă europeana”, transmite Romanian Global News.


Au fost prezenti printre altii, senatorul Viorel Badea, Presedintele Comisie pentru Romanii de Pretutindeni a Senatului Romaniei, profesor univ. dr. Ilie Badescu, directorul Institutului de Sociologie al Academiei Romane, prof.univ dr. Radu Baltasiu, directorul Centrului European pentru Studii Etnice al Academiei Romane, Eugen Popescu, presedinte executiv al Fundatiei Nationale pentru Romanii de Pretutindeni, studenti, masteranzi si doctoranzi ai Universitatii

Bucuresti, jurnalisti.


articol preluat de pe Romanian Global News


==============================================================

Dezbaterea liderilor din Timoc de la Universitatea Bucuresti (Video pe www.rgnmedia.ro)

 

luna mai 2011


In cadrul recentei vizite a liderilor romanilor din Timoc la Bucuresti (luna mai 2011, n.n.), la Facultatea de Sociologie a Universitatii Bucuresti, a avut loc o dezbatere a studentilor, doctoranzilor si masteranzilor facultatii, cu invitatii din Timoc. La intalnire au participat numerosi jurnalisti, precum si Presedintele Comisiei pentru relatiile cu Romanii de Pretutindeni a Senatului Romaniei, senatorul Viorel Badea.


Intalnirea a fost organizata de Centrul de Geopolitica si Antropologie Vizuala a Universitatii Bucuresti, Fundatia Nationala pentru Romanii de Pretutindeni si Masterul pentru Studii de Securitate a Universitatii Bucuresti si a fost moderata de Directorul Romanian Global News, Eugen Popescu.

Prin amabilitatea colegilor de la Privesc.eu dezbaterea a fost transmisa life si a fost si inregistrata.

 

======================================================================

 

Parteneriat cu Asociatia Basarabia, din regiunea Odesa, pentru realizarea turneului Institutului Cultural Roman, "Caravana Culturala a ICR", martie 2011


afis_caravana_icr_iiIn perioada 17-25 martie 2011 va avea loc a doua ediție a Caravanei teatrului si folclorului romanesc la romanii din Sudlul Basarabiei, proiect derulat deInstitutul Cultural Roman, prin Directia Romani din Afara Tarii, in parteneriat cu Asociatia National-Culturala a Romanilor din regiunea Odesa „Basarabia“, transmite Romanian Global News.

Programul include un turneu de sapte spectacole al Teatrului Colibri din Craiova cu piesa Fata mosneagului si fata babei de Ion Creanga (regia: Todor Valov si Stefka Kyulieveva), in sase localitati din regiune: centrele culturale din Hagi-Curda – raionul Ismail, Satu Nou – raionul Reni,  Frumusica Veche – raionul Sarata, Vadeni-Moldova – raionul Cetatea Alba, Borisauca – raionul Tatarbunar, Dumitresti – raionul Chilia, Erdek-Burnu – raionul Ismail.
Piesa a fost jucata la festivaluri de profil din Bulgaria, Serbia si Croatia, iar anul acesta teatrul este invitat, cu aceeasi piesa, la Festivalul International al Teatrelor de Papusi de la Shanghai (China). Teatrul Colibri din Craiova a obtinut la Festivalul International al Teatrelor de Papusi de la Shanghai, editia 2010, trei distincții importante: Premiul de Excelenta pentru cel mai bun spectacol, Premiul pentru cel mai bun regizor si Premiul pentru cea mai buna actrita.

Caravana din acest an cuprinde, de asemenea, reprezentatii de muzica si dans popular romanesc ale Ansamblului Dor Basarabean din Erdek-Burnu – raionul Ismail, unicul ansamblu-promotor al valorilor autohtone ale culturii traditionale romanesti din Sudul Basarabiei.

Prima ediție a acestui proiect, realizata in 2010, s-a desfasurat in alte sase localitați din Sudul Basarabiei unde locuiesc circa 120.000 de romani. Peste 600 de copii, tineri si adulți au avut ocazia sa urmareasca, pentru prima data, teatru de papusi si concerte de muzica si dansuri populare romanesti.

Dupa estimarile organizatiilor culturale romanesti, numarul romanilor din Ucraina este de peste jumatate de milion de persoane, reprezentand ca marime a doua comunitate etnica dupa cea rusa. Principalele comunitați de romani sunt in Nordul Bucovinei  si nordul Basarabiei (tinutul Herta), Sudul Basarabiei (regiunea Odesa) si Nordul Maramuresului Istoric (Transcarpatia).
In regiunea Sudul Basarabiei spre deosebire de Nordul Bucovinei si Maramuresul Istoric, situatia scolilor romanesti este mai dificila ca urmare a faptului ca, inca din perioada sovietica, proces continuat de autoritatile ucrainiene, romanii din aceasta regiune au fost recenzati sub denumirea de „moldoveni”, incurajandu-se sistematic, si in acest spatiu, falsa idee de „limba moldoveneasca“.
Legislatia ucraineana desi garanteaza invatamantul in limba materna, in realitate autoritatile sunt preocupate de promovarea limbii de stat in sistemul educativ, in multe localitati cu populatie majoritar romaneasca fiind inchise scolile si neexistand scoli in limba romana.

Romanin Global News este partener media al Asociatiei National-Culturale “Basarabia” in derularea evenimentului.

Mai multe detalii gasiti si pe www.rgnpress.ro, cuvant de cautare "Caravana ICR" dar si pe http://www.utkonosovka.blogspot.com/


20 martie 2011

Povestea merge mai departe. Diminica, 20 martie, caravara teatrului si folclorului romanesc organizata de ICR si Asociatia Basarabia, a poposit la Frumusica Veche (raionul Sarata). Intr-un colt parca uitat de lume, 350 de copii, tineri si adulti au reusit sa intre in casa de cultura care are o capacitate de doar 150 de locuri, transmite corespondentul Romanian Global News din Sudul Basarabiei.

Daca anul trecut doar o mana de copii au avut ocazia sa mearga la 170 km departare sa vada piesa de teatru, intr-o alta localitate, cea mai mare parte fiind privati de vizionarea acestui spectacol prin "bunavointa" unui director de scoala asmutit de un provocator ca Anatol Fetescu, seful asa zisilor „moldoveni", anul acesta, intr-o casa de cultura complet renovata, oamenii s-au bucurat pe deplin de teatru si folclor romanesc autentic.

Mai mult, la eveniment a fost prezent Anatoly Suharski, seful sectiei rationale de cultura Sarata,

care si-a exprimat incantarea si intreaga deschidere pentru asemenea manifestari, sperand in tot mai multe evenimente culturale pentru copiii romani din aceasta zona.

Organizatorii au oferit diplome de excelenta pentru promovarea culturii si limbii romane sufletului acestei comunitati de romani din Frumusica Veche, doamnei Zinaida Pinteac, fost director si profesor la scoala din localitate. Seara emotionanta s-a sfarsit undeva tarziu in noapte, artistii au plecat lasand in urma niste romani bucurosi ca Romania nu i-a uitat chiar de tot.

Astazi 21 martie artistii se vor opri, pentru prima data in acest program, la Vădeni-Moldova – raionul Cetatea Albă. Vom reveni cu corespondente in zilele urmatoare.

Programul caravanei cuprinde reprezentatii ale teatrului de papusi din Craiova "Colibri" cu piesa "Fata babei si Fata Mosneagului" de Ion Creanga si un spectacol de muzica si dansuri populare romanesti sustinute de Ansamblul "Dor Basarabean" din Erdek-Burnu, raionul Ismail. Piesa a fost jucată la festivaluri de profil din Bulgaria, Serbia și Croaţia, iar anul acesta teatrul este invitat, cu aceeaşi piesă, la Festivalul Internaţional al Teatrelor de Păpuşi de la Shanghai (China). Teatrul de Păpuşi Colibri din Craiova a obţinut la Festivalul Internaţional al Teatrelor de Păpuşi de la Shanghai, ediţia 2010, trei distincții importante: Premiul de Excelenţă pentru cel mai bun spectacol, Premiul pentru cel mai bun regizor și Premiul pentru cea mai bună actriţă.

========================================================================

 

Parteneriat pentru Festivalul "Zilele Basarabiei" editia a IV-a din Bucuresti,

Detalii si pe www.osb.ro

Organizația Studenților Basarabeni a organizat pe 25 martie la Sala Senatului a Universității din București, deschiderea celei de-a IV-a ediții a Festivalului "Zilele Basarabiei la București", transmite Romanian Global News.

Evenimentul presupune un amplu program cultural-artistic desfășurat între 25-27 martie, cu ocazia împlinirii a 93 de ani de la Unirea Basarabiei cu România. Ediția de anul acesta se va desfășura cu sprijinul Institutului Cultural Român, Departamentul Pentru Românii de Pretutindeni, Casa de Cultură a Studenților din București,Universitatea din București.

Sâmbătă, 26 martie de la ora 14:00, la Biblioteca Centrală Universitară, va avea loc o dezbatere publică, pe tema "Unitatea românilor de pretutindeni". Timp de două ore, participanții vor încerca să stabilească ce presupune conceptul de unitate între români, în actualul context internațional.

Unirea Basarabiei cu România a fost posibilă datorită personalităților istorice care la 1918 au avut curajul să realizeze actul pe care și-l doreau toți românii. Membrii Sfatului Țării merită un omagiu deosebit pentru lupta pe care au dus-o pentru valorile fundamentale ale neamului românesc.

Astfel, duminică, pe 27 martie, în ziua în care s-a înfăptuit Unirea, toți doritorii sunt așteptați la ora 12:00, la Mănăstirea Cernica pentru a depune coroane și flori la mormintele membrilor Sfatului Țării. Plecarea va avea loc la ora 10:30 din PiațaUniversității.

Festivalul "Zilele Basarabiei" este dedicat tuturor românilor conștienți de propriul trecut istoric, precum și de valorile culturale și spirituale pe care le împărtășesc acum, ca și la 1918, românii din cele două state românești.

Teatru, film, expoziții de afișe și fotografie,dezbateri, concurs de talente și multă multă muzică bună, sută la sută LIVE, toate se regăsesc în programul desfășurat al Festivalului "Zilele Basarabiei la București".

Romanian Global News este partener media al evenimementelor.

 

========================================================================

  • Lansare de carte, martie 2011

Emil_cartea_sit"Sarbatori si Obiceiuri. Romanii din Bulgaria", aparut sub egida Academiei Romane si finantat de Departamentul pentru Romanii de Pretutindeni

Cartea poate fi procurata gratuit de la sediul Fundatiei.

 

 

Foto: Dr. Emil Tircomnicu, autorul.

======================================================================

  • Dezbatere pe tema recensamantului din Bulgaria, martie 2011

 

Prezidiu_lansare_carte_sitCentrul de Geopolitica si Antropologie Vizuala (CGAV), Masterul de Studii de Securitate (Universitatea Bucuresti, Facultatea de Sociologie) si Fundatia Nationala pentru Romanii de Pretutindeni (FNRP), organizeaza miercuri 2 martie o dezbatere pe marginea recensămantului romanilor din Bulgaria, urmata de lansarea volumului lui Emil Tircomnicu "Sarbatori si Obiceiuri. Romanii din Bulgaria", aparut sub egida Academiei Romane si finantat de Departamentul pentru Romanii de Pretutindeni.

Intalnirea va avea loc miercuri, 2 martie, incepand cu ora 18:00 in Sala de Consiliu a Facultatii de Sociologie si Asistenta Sociala (din Str. Schitu Magureanu nr. 9, sector 5, Bucuresti.

Printre invitati sunt senatorul Viorel Badea (vice-preşedintele Comisiei de Politică Externă a Senatului), si secretarul de stat Eugen Tomac (Departamentul pentru Românii de Pretutindeni).

Partener Media: Romanian Global News

 

Foto: prof. dr. Ilie Badescu, Eugen Tomac, secretar de stat DRP si Eugen Popescu, Romanian Global News/Fundatia Nationala pentru Romanii de Pretutindeni


Opinii dupa eveniment>


Dezbaterea care s-a desfăsurat la Facultatea de Sociologie a Universității din București, în cadrul oferit de Centrul de Geopolitică şi Antropologie Vizuală şi al Masterului de Studii de Securitate, cu sprijinul Fundaţiei Nationale pentru Românii de Pretutindeni, pe data de 2 martie 2011, a fost prilejuită de recensământul care s-a încheiat pe 28 februarie a.c. în Bulgaria și de modul în care autoritățile de la Sofia au tratat și continuă să trateze problematica românilor din spațiul bulgar.

Întâlnirea a reunit mediul academic cu societatea civilă și cu autoritățile statului român. Astfel, participanți la dezbatere au fost, din partea autorităților – dl. secretar de stat Eugen Tomac, dl. Eugen Popescu de la Fundația Nationala pentru Românii de Pretutindeni, dl. prof. Emil Țîrcomnicu de la Institutul de Etnografie și Folclor și nu în cele din urmă, prof. Ilie Bădescu, directorul Centrului de Geopolitică şi Antropologie Vizuală şi al Institutului de Sociologie și respectiv prof. Radu Baltasiu, directorul Centrului European de Studii în Probleme Etnice, coordonatorul Masterului de Studii de Securitate. Evenimentul a fost marcat și de cartea prof. Emil Țîrcomnicu, Sărbatori și obiceiuri: românii din Bulgaria, vol. I: Timoc, apărută la Editura Etnologică cu sprijinul Fundației Nationale pentru Românii de Pretutindeni.

În ceea ce priveşte recensământul din Bulgaria, acesta este un alt exemplu al gradului ridicat de superficialitate în care este înțeles actualul cadru de cooperare dintre cele două state. Vorbitorii au remarcat modul neeuropean în care Bulgaria tratează minoritatea română, în total contrast cu drepturile etnicilor bulgari din România. S-a făcut o paralelă, în acest context, între maniera în care România gestionează problema etnicilor români din afara frontierelor cu mecanismul eficient prin care Ungaria reuşeşte să aducă în plan european chestiunea minorităţii maghiare din ţara noastră, ca factor de presiune geopolitică.

S-a menţionat că Bulgaria se foloseşte de recensământ ca instrument de politică externă în relaţia cu România. Negând dreptul la exprimarea identităţii în statistica recensământului pentru românii de pe teritoriul său, Bulgaria delegitimează, practic, demersurile României pentru sprijinirea identităţii etnicilor români. Mijloacele prin care se realizează această geopolitică sunt nedemocratice și neeuropene, având în vedere că se operează cu un proces de asimilare agresivă, de bulgarizare forţată în plină modernitate şi într-un spaţiu UE. De exemplu, una din tehnicile întrebuințate este completarea cu creionul a datelor din recensăminte, metodă practicată atât în 2001 cât și în 2011. Iată, la recensământul din 2001, în regiunea Vidin s-au declarat 16 români și 155 de vlahi, la o populație de aproximativ 40.000 de persoane de origine română. Acesta este rezultatul politicii de negare a afirmării identităţii, conjugată cu politica de asimilare dusă de autoritatea bulgară în acest spațiu, având în vedere că la 1926 recensământul indica un număr de peste 70.000 de români. Se înțelege astfel, cum afirma prof. Baltasiu, că statul bulgar se folosește de un instrument statistic – recensământul – ca factor de presiune geopolitică, Bulgaria făcând politica externă mai întâi în interiorul granițelor sale.

Problema comunității românești de la Sud de Dunăre se conturează în jurul incapacității de regenerare a acesteia, în contextul în care nu au școală și învățământ în limbă maternă, știind să vorbească în limba română, dar neștiind să scrie și să citească. Copii, de exemplu nu mai învață limba română, chiar din refuzul părinților care nu mai văd rostul cunoașterii limbii materne, după cum argumentează prof. Emil Țîrcomnicu. Astfel, înnoirea spațiului simbolic al identității românilor de la Sud de Dunăre se fragmentează cu fiecare generație din cauza măsurilor de uniformizare etnică cu care operează statul bulgar, precum și din lipsa unui suport susținut al autorităților române. În ciuda faptului că problema românilor din afara granițelor este considerată una de întâietate pentru guvernul actual, nu se constată promovarea în Parlament a priorităților legislative legate de aceasta prioritate și nici intensificarea cooperării dintre guvern și alți parteneri ONG.

Dezbaterea a subliniat că încă nu există coordonare instituțională între instituţiile româneşti care sunt implicate în politica românităţii apropiate, printre motive fiind și Legea românilor de pretutindeni care trebuie amendată, precum și lipsa unei promovări susținute a limbii române chiar prin recenta Lege a Educației. În același timp, reprezentantul guvernului recunoaște importanța implicării și sprijinirii inițiativelor academice, a cercetării științifice despre și cu românii de pretutindeni, importanța angrenării și pregătirii a cât mai multor absolvenți români din afara granițelor în studiile avansate pe domenii de interes pentru statul roman și pentru românii de pretutindeni.

Nu în cele din urmă, a fost lansată, la inițiativa prof. Bădescu, și o propunere privind constituirea unui for consultativ și metodologic sub egida Secretariatului și a comunității universitare în promovarea unor soluții adecvate pentru punerea în practică a programelor destinate românilor din afara granițelor și atragerea a cât mai multor energii și inițiative din interiorul țării.

======================================================================


======================================================================


======================================================================

PROIECTE REALIZATE IN 2010

Parteneri ai "Caravanei Institutului Cultural Roman" la romanii din Sudul Basarabiei

=======================================================================

Continuarea proiectului european "RURALTIN - servicii integrate si personalizate pentru tinerii din mediul rural" - finantat prin FSE si realizat in parteneriat cu Agentia pentru Tineret si Sport, www.anst.gov.ro

=======================================================================

Inceperea proiectului european "O sansa la ocupare profesionala pentru grupurile defavorizate din Regiunea Sud-Est", noiembrie 2010 - noiembrie 2011, in parteneriat cu Fundatia "Zi Deschisa".

=======================================================================

Infiintarea Centrului Multimedia pentru romanii de Pretutindeni - Romanian Global Media - www.rgnmedia.ro. Proiectul a fost finantat de Guvernul Romaniei prin Departamentul pentru Romanii de Pretutindeni, www.dprp.gov.ro

=======================================================================

Mediatizarea proiectului: Aromanii din Albania – prezervarea patrimoniului lor imaterial (documentare, cercetare de teren, solutii)

Biblioteca Metropolitana Bucuresti, prin directorul ei general, dr. Florin Rotaru si Departamentul pentru Romanii de Pretutindeni au incheiat, in data de 9 iunie 2010, un Contract de finantare nerambursabila pe perioada 1 iulie-1 decembrie 2010 in valoare de 20.000 lei, obiectivul acestuia fiind realizarea proiectului  “Aromanii din Albania - prezervarea patrimoniului lor imaterial (documentare, cercetare de teren, solutii)”

Proiectul se va desfasura in parteneriat cu Institutul de Etnografie si Folclor “Constantin Brailoiu” din Bucuresti (reprezentat prin dr. Emil Tircomnicu), Universitatea din Bucuresti (reprezentata prin dl. Marian Craciun, directorul departamentulu de Consiliere profesionala), Centrul European de Studii in Probleme Etnice (reprezentat prin prof. univ. dr. Radu Baltasiu), Arhivele Nationale Constanta (reprezentate prin dr. Virgil Coman, director), Universitatea Ovidiu din Constanta, Facultatea de Istorie (reprezentata prin lector dr. Bardu Nistor).

La realizarea proiectului vor mai colabora: Lector dr. Dorin Lozovanu din Chisinau, dna. Maria Magiru, Directorul Muzeului de Arta Populara din Constanta, d-na  Daniela Soros, expert comunicare, (vicepresedinte al Fundatiei Nationale pentru Romanii de Pretutindeni), Ovidiana Bulumac, Facultatea de Sociologie a Universitatii Bucuresti si dr. Iulia Wisosenski, de la Institutul de Etnografie si Folclor  “Constantin Brailoiu” din Bucuresti.

Coordonatorul Proiectului este d-na prof. univ. Adina Berciu, coordonatorul al Centrului de Studii pentru Romanii de Pretutindeni, din cadrul Bibliotecii Metropolitane Bucuresti.

Despre proiect

Cercetări de  teren in Albania, cu caracter interdisciplinar, vizând prezervarea si transmiterea patrimoniului imaterial fârşerot, nu s-au realizat până în prezent. Au apărut studii lingvistice referitoare la dialectul aromân din Albania, la adoptarea alfabetului latin; au apărut lucrări privind relaţiile româno-albaneze, privind istoria Albaniei; s-au publicat documente privind şcolile şi bisericile din Albania (sec.XIX-XX). Dar atât.

Pentru a putea înfiinţa şcoli, licee, biblioteci in comunitatea fârşerotă este nevoie si de o astfel de cercetare de teren, cu caracter interdisciplinar. Aceasta cu atât mai mult cu cât în Albania a funcţionat un Institut de Studii sud-est europene, la Saranda, înfiinţat in 1938, prin donaţia terenului de către  istoricul  N. Iorga şi strădaniile prof.univ. Dumitru Berciu şi care, după 1948, a fost desfiinţat.

Este cunoscut faptul că  în Albania au funcţionat (din a doua jumătate a secolului al XIX-lea şi până în 1948) zeci de şcoli şi biserici prin sprijinul României, păstrându-se astfel in timp identitatea comunităţii fărşerote, cu tot “bagajul” patrimoniului ei cultural imaterial. Mentinerea comunitatii farserote s-a realizat  nu cu putine sacrificii din partea membrilor acesteia.

Un exemplu cu totul deosebit  îl constituie biserica ortodoxă de  la Corcea, păstorită in prezent  de  preotul  Veriga, si  care a fost o păstrătoare nu numai a credinţei creştin-ortodoxe a aromânilor din Albania dar si a componentelor  de patrimoniu imaterial: obiceiuri, tradiţii, expresii, cântece, dansuri, s.a. Până în anul 1990 aceasta a funcţionat în  taină.

„Prin investigaţiile noastre dorim să reactualizăm, în memoria urmaşilor fărşeroţi şi în memoria românilor nord-dunăreni, aceste aspecte, deloc minore, care s-au realizat prin strădania înaintaşilor. Aceste instituţii (şcoala, biserica, familia) au avut rolul de a păstra identitatea românească a aromânilor cu o  componenta importanta, componenta patrimoniului cultural imaterial” spune dna. Adina Berciu, coordonatoarea proiectului.

Tot în Albania, la Devijaka, funcţionează Şcoala aromânească, finanţată de Departamentul pentru Românii de Pretutindeni. Aceasta  poate şi trebuie să  contribuie, în viitor, la susţinerea  patrimoniului  imaterial aromân/fărşerot.

Coordonator proiect/persoana de contact

Prof. Dr. Adina Berciu

0723514486

=============================================================

Continuarea demersurilor pe langa autoritatile din Romania privind acordarea cetateniei romanesti etnicilor romani din Basarabia si monitorizarea, alaturi de o echipa de avocati, a procesului de primire si eliberare a actelor de cetatenie.

=====================================================================

PROIECTE REALIZATE IN 2008

A initiat si derulat o campanie finantata de Agentia Nationala pentru Sprijinirea Initiativelor Tinerilor (ANSIT), „Campanie de informare a tinerilor pentru prevenirea traficului de fiinte umane”. Perioada 15.06 – 15.08.2008. Finantarea a fost de 29502,734 lei. Beneficiarii finali au fost tinerii defavorizati, tinerii aflati in situatii de risc, familiile si prietenii acestora precum si comunitatile locale. Se stie ca un numar mare de tineri isi doresc sa paraseasca tara cautand un loc de munca in strainatate iar FNRP, printre obiectivele sale si-a propus educarea tinerilor privind riscurile pe care si le asuma in momentul in care accepta sa paraseasca tara fara o minima informatie despre destinatia finala, felul locului de munca, conditii de munca, sa aiba date si sa le transmita familiei despre insotitorul sau s.am.d. Campania s-a desfasurat in Bucuresti, sectorul 5 si in Constanta- Navodari;

========================================================================

In cadrul „Campanie de informare a tinerilor pentru prevenirea traficului de fiinte umane” a realizat, impreuna cu Agentia Nationala impotriva Traficului de Persoane, cu care are semnat si un Parteneriat de Colaborare, un seminar care a reunit actori relevanti in domeniu prevenirii si combaterii traficului de persoane, iar pentru o mai buna diseminare in randul tinerilor seminarul a fost inregistrat de o echipa TV si difuzat pe un canalul national al TVRM.

========================================================================

A realizat, in parteneriat cu Consiliul Local Rosiorii de Vede, Consiliul Local Arad si Revista Eva o alta campanie impotriva traficului de fiinte umane, „Fii om, nu marfa!” in care s-a difuzat filmul artistic tematic, comandat de Departamentul de Stat al SUA si care avea ca scop informarea tinerilor asupra riscurilor asociate treficului de persoane si metodele de prevenire a plasarii acestora in situatii de victime. Beneficiarii au fost tineri liceeni din cele doua judete precum si cadrele didactice, autoritatile publice locale. Proiectul a fost suportat de autoritatile locale iar costurile au fost estimate la 15700 euro.

========================================================================

A consiliat si sprijinit Asociatia Caritas Bucuresti, impreuna cu o puternica retea de organizatii non-guvernamentale,  sa realizeze, conferinta de presa pe tema consecintelor legalizarii prostitutiei in Romania cu participare exceptionala a Ambasadorului Mark Lagon, Directorul Directiei de Monitorizare şi Combatere a Traficului de Persoane din Departamentul de Stat al SUA. Nu s-au gestionat fonduri pentru aceasta activitate.

========================================================================

A realizat un studiu, cu finantare din partea Comunitatii Europene, legat de valori, atitudini si conduite in procesul de recrutare si de management de personal, proiect finantat cu 3000 de euro.

========================================================================

A realizat si finalizat, prin donatia facuta, o campanie de strangere de fonduri pentru finisarea Bisericii ortodoxe de la Malainita, Timoc,Serbia, iar suma pe care a reusit FNRP sa o stranga si sa o doneze asociatiei din Serbia a fost de 2500 euro.

========================================================================

In cadrul programului de “Burse pentru excelenţă”, oferite tinerilor români din jurul graniţelor, cu merite deosebite la învăţătură, doua tinere din R.Moldova, E.Manzat si V.Nedelciuc  au obtinut  burse de merit pentru anul scolar 2007-2008 in valoare de 1000 de euro.

========================================================================

A initiat si realizat un proiect destinat promovarii imaginii romanilor din Italia prin achizitionarea unor volume de lucrari cu si despre Romania si romanii din Italia pe care, cu sprijinul Agentiei pentru Strategii Guvernamentale, care a finantat proiectul cu suma de 29436 lei au fost trimise, unui numar de 150 de institutii publice din Italia: Istoria icoanelor pe sticla din Transilvania, de la Muzeul Sibiel (lucrare realizata de jurnalsitul italian Giovanni Ruggeri); Raportul Caritas 2008 despre emigratia si munca romanilor din Italia (realizat de Caritas Italia) precum si „Personalitati romanesti din Italia” de Violeta Popescu (un volum de interviuri biografice cu 15 artisti romani din Italia cunoscuti si mai putin cunoscuti ca fiind romani de catre publicul italian). Campania s-a desfasurat cu ajutorul Editurii Ediarco din Milano care a expediat cartile mai sus mentionate si s-a finalizat printr-o lansare de carte si un eveniment deosebit la Milano, la care au participat personalitati ale vietii culturale romanesti si italiene.

========================================================================

A realizat, pentru ANSIT, evaluarea Conferintei Internationale European Youth Card Association „Mobilitate interculturala – Politici publice de Tineret  in Romania”, eveniment organizat de ANSIT in parteneriat cu Euro<26 prin care s-a eleborat un document de lucru in domeniul politicilor de tineret vizand si componenta tinerii romani care pleaca inafara granitelor, de ce si cum pot fi create politici publice care sa ii sprijine in interiorul tarii.

================================================================

A achitat cursul de pregatire a vicepresedintelui Fundatiei, Daniela Soros, in vederea perfectionarii acesteia in managementul proiectelor, cursuri oferite de Fundatia pentru Dezvoltarea Societatii Civile. Participarea unui membru din Consiliul de Administratie la aceste cursuri a adus plus valoare asociatiei, fiind apoi  un vector de consiliere pentru  asociatiile romanesti din jurul granitelor care doreau sa redacteze proiecte.

========================================================================

FNRP a iniţiat şi condus mai multe dialoguri cu factori de decizie din România pe domeniul românilor de pretutindeni  implicându-se în creionarea politicilor publice şi a legislaţiei în materie.

========================================================================

Din suma de 2% donata catre fundatie de persoanele private, cu aportul si altor sponsori, s-a reusit strangerea sumei de 1000 de euro care a fost donata apoi unei fete cu dizabilitati de auz, in vederea achizitionarii unui aparat auditiv mai performant.

========================================================================

FNRP si-a propus si a realizat in decursul lui 2008 mai multe întâlniri cu românii din afara graniţelor, în scopul cunoaşterii problemelor cu care se confruntă şi consultanta pe diferite subiecte;

========================================================================

A continuat proiectul Agentia de Presa Romanian Global News care genereaza activitate economica ce sprijina obiectivele generale ale ONG-ului.

Exercitiul bugetar 2008 este reflectat in balanta de verificare la 31/12/2008.



Alte proiecte, la sectiunea REALIZARI.